E clar, dom'le !

Evident BATE Borisov nu e Lazio.

La fel de evident ar trebui insa sa ne amintim ca Steaua nu ar fi ajuns sa joace cu echipa din Belarus daca nu avea cota mai buna, o cota care le apartine lor, jucatorilor si antrenorilor care s-au perindat pe teren si in vestiar, si pe care si-au cladit-o rabdator in ultimii ani.

La fel de evident ar trebui sa realizam ca Steaua nu a cazut dupa primul gol pe care l-a marcat in retur, e nefiresc sa se intample asa!, si au existat Dica, Banel si Neaga, exact in aceasta ordine, pentru golul doi.

Unii n-au putut si altii au putut ar simplifica lucrurile, nu-i asa ?

Evidentele insa au cateodata profunzimi mult mai intelepte.

Boli si pastile

Ne imbolnavim cand Gigi da din maini haotic si urla alandala incercand sa ne hipnotizeze, ne imbolnavim cand MM Stoica imprastie pumni in capul suporterilor, ne imbolnavim cand Tweety invarte lantul si reteaza picioare, ne imbolnavim cand Ganea se imbolnaveste si el cu mainile agatate de gatul unui arbitru incercand sa suprime frumusetea sportului.

Si simtim intens ca avem nevoie de pastile ca sa nu pierdem sanatatea jocului si a peluzelor. Si le cerem celor 11 de pe teren sa ne vindece cu rezultate echilibrate care sa ne scoata din Liga asta mica a lu’ Mitica !

Dinamo ne-a oferit timid un analgezic in tur. Si apoi, pe Lia Manoliu, s-a blocat si ne-a blocat, fara drept de apel, am auzit sunetul sec al cutitului taind in alb-rosu, am devenit mai bolnavi ca inainte.

Alte pastile care ne-ar putea vindeca treptat de simptomele acute, de blocajul psihic, de teama nefireasca, de lipsa de concentrare pana la final, alte pastile care ne-ar putea insufla dorinta nebuna, nebuna, nebuna de victorie, dorinta de a juca un fotbal mare: Steaua si Nationala.
Asteptam reteta.

O amintire pe care nu o vreau

Imi era deja cald cand au inceput sa se miste lucrurile si persoanele din jurul nostru sa ne bage in seama. Aveam camasa alba, scrobita pana la absurd, saraca mama!, incheiata pana la ultimul nasture si sacoul acela pe care il simteam aproape tot timpul putin prafuit, materialul era de vina, si cu o culoare ori de un bleumarin spre negru, ori de un negru spre bleumarin, niciodata nu eram sigur. Si cravata. Da, aia de pionier. Pantaloni la dunga si pantofi negri, lustruiti, dar nu intr-atat incat sa imi fac freza in ei, cum incearca unii in in vremurile de acum.

Si asteptam. De vreo ora si un pic. Niciunul dintre noi, baieti si fete, vreo 7-8 in total, nu isi facea curaj sa intrebe cand vine exact.
Au inceput sa se foiasca pe usa: un doctor, doua doamne cu vreo cateva buchete de flori si cativa altii pentru care imaginea imi paleste.
Doctorul s-a apropiat zambind de noi si cu rabdare didactica ne-a controlat: unghiile-curate!, zambetul-frumos, expresiv! si capul de paduchi-nimic!.
Cu un gest scurt a facut un semn catre trei dintre noi. Si m-am pomenit in brate cu un buchet de flori, cred ca erau garoafe, dar nu as baga mana in foc.
“-Zambiti frumos, alergati usor si ii dati florile. Sa nu va inghesuiti, pe rand. Sa nu va fie teama, va fi bine!”
Ultimele indicatii primite si apoi liniste din nou.

Urmatoarele zece-cincisprezece minute mi s-au parut evident mai lungi decat ora de dinainte. Dupa triere, ma simteam si mai mult nelalocul meu, probabil cum se simt si vitele in targ. Si eram furios pentru ca nu ma intrebase nimeni daca vreau!
Dar oamenii au avut dreptate: a iesit bine, am zambit, am ridicat ochii, am ridicat si florile si i le-am intins. Atunci s-a aplecat si i-am pupat obrazul. Un obraz moale, extrem de moale, nefiresc, aproape ca m-am afundat, ca intr-un pulover de lana in care adormi fara sa bagi de seama.

Era 23 august, eram in clasa a cincea si participasem la sosirea “iubitului conducator”.

In rest, in anii urmatori, de 23 august, am stat in fata televizorului si i-am vazut pe altii cum ofereau flori, cantau, dansau, dadeau onorul si incercau sa para extrem de fericiti. Ca si mine atunci.

Gura de aer, exemplul patru

De aceasta data, filmul lui Michael Cacoyannis bate cartea de la care a pornit, a lui Nikos Kazantzakis.
Nu ezitati sa mergeti in Grecia, fie si pentru cateva zile, in insule. Un altfel de timp.

Gandul lui Pascal atinge Grecia

"Miroase Grecia"- sms primit de la cineva drag, 10.08.2006

"Opreste masina, Momo. Simti? Miroase a fericire. E Grecia , baiatule. Oamenii sunt nemiscati ca statuile, au chiar timp sa se uite la noi cum trecem, astia-s oameni care respira, Momo... Secretul fericirii este s-o iei pe indelete, Momo." - randuri citite pe 18.07.2007 in "Domnul Ibrahim si florile din Coran" de Eric-Emmanuel Schmitt.

Maine plec in Grecia, tara mea de suflet. Datorita lor, a oamenilor si a timpului care acolo sta in loc. Ne revedem in 2 saptamani.

De fapt, nu asta trebuia sa va spun, dar nu m-am putut abtine. Ca de fiecare data, la plecare, va invit sa ne oprim putin asupra altor ganduri.
L-am ales de aceasta data pe Blaise Pascal: "Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste".

Sa ganditi!

Zero:intre minus si plus infinit

TOLERANTA – discutie la o margine de Colosseum
EA: Toleranta este necesar sa fie un atribut al omului modern si inteligent pentru a putea supravietui.
EL: Sunt tolerant cu ideea ta atat timp cat nu afecteaza viata mea.
Sursa : meplusmyself

TOLERANTA (lat.: tolerare = a suporta) este un termen social, etic si religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineste respectul libertatii altuia, a modului sau de gandire si de comportare, precum si a opiniilor sale de orice natura (politice, religioase etc.).
Sursa : Wikipedia

Gura de aer, exemplul trei

Merita sa incercati :)