Oameni pierduti

Stiu ca stiti. Nu ne mai putem misca. Poate doar varfurile degetelor si pleoapele a zbatere nerabdatoare si neputincioasa. Nu ne mai putem misca dar stam apropiati unii de altii, deci nu ne vom pierde. Urlam unii la altii intr-un film mut, gesticulam in fata geamurilor aburite, urmarim hipnotizati dansul stergatoarelor si claxonam furibund. Stam apropiati unii de altii, bara la bara, dar nu ne cunoastem. Pierdem doar timpul. Impreuna. In capitala.

Stiu ca stiti. Nu ne mai putem misca. Poate doar un cot bine plasat si o geanta mai in fata. Nu ne mai putem misca dar stam apropiati unii de altii, deci nu ne vom pierde. Ne incruntam unii la altii intr-un film horror, blocam inevitabil pasajul de la Unirii si incercam sa prindem rand exact pe linia de siguranta. Vom incerca sa ne urcam, nu in primul metrou, nici in al doilea, dar macar in al treilea. Stam apropiati unii de altii, maneca langa maneca, dar nu ne cunoastem. Pierdem doar timpul. Impreuna. In capitala.

Viziune
Strazile era intesate de haine
Care isi vedeau de treburi.

Unele alergau sa nu intarzie la servici,
Altele flecareau,
Ori intrau in magazinele de imbracaminte,
De unde ieseau modele noi.

O servieta importanta, ministeriala,
Flirta de o jumatate de ceas
Cu o poseta de piele de sarpe,
Spunandu-i direct,
Apoi de-a-ndoaselea,
Toate cuvintele referitoare la vreme.

Pe linia troleibuzelor
Circulau fiare de calcat.

Iar eu cautam oamenii.

Stiam ca trebuie sa se afle
Fie in buzunarul de la vesta,
Fie in fata ori in spatele hainelor,
Anexati cu o clama.
Marin Sorescu