Sala de jocuri

Stiam ca urmeaza un nou campionat asa ca ne-am strans cu totii in sala de jocuri si am inceput sa chibitam.
Intai in jurul unui copil de jucator. De la ruleta cuvintelor aruncate pe negrul gramaticii, si va spun cu mana pe inima ca negrul pierde intotdeauna!, am fost chemati apoi la masa marilor documente. Postavul verde s-a acoperit de hartii semnate si stampilate prin care cica s-ar fi putut sterge datoriile din cont acumulate la un alt joc.
Exact in momentul in care nu stiam sigur daca sa plusam ca sa castigam adevarul sau sa zicem pas si sa lasam mana sa-si urmeze cursul, ne-am pierdut concentrarea agresati de cantecul disproportionat al unui tonomat pitit strategic dupa draperia impunatoare a marelui jucator. Am ciulit urechile cand am auzit versurile iritate in care se reclama de fapt alte cantari, realizate cica pe bani grei, in euro, si chiar muzica in ansamblul ei. E clar, jucatorul nu iubeste decat muzica de familie.
Acum nu stiu ce sa va zic, discul se invarte cu partitura-i falsa pe alocuri, cuvintele cad zornaitor si noi ne cautam de fise prin buzunare ca sa hranim tonomatul asta pe care l-au mutat de doua zile chiar in mijlocul salii. Cu totii am uitat de hartii.
Are cineva o fisa?