Ali(e)nare
Sau despre "Cea care alina" de Anna Gavalda.
Am terminat-o cu cateva zile in urma, dar am vrut sa imi las timp pentru decantare. Imi stau in fire inflacarari de moment care ar putea denatura subiectivismul deja inerent al firii umane.
Gavalda scrie real. Scurt si real. Un ritm alert care te face cateodata sa tresari, din prea multa concentrare, de teama sa nu pierzi traiectoria mingii. Ca la tenis. Stanga-dreapta, dreapta - stanga, stanga-dreapta. Out!
"Cea care alina" este despre un el. Un el framantat care realizeaza intr-un moment al vietii, prin moartea ei, tipic, nu?!, ca a pierdut ceva. A pierdut timpurile de alint si de liniste, timpurile de apropiere si de blandete, timpurile nimicurilor care conteaza la final.
Un remediu pentru alienarea sa. Asta incepe sa caute.
Gavalda intervine cateodata aproape brutal si intra in dialog cu cititorul. Cred ca asta ma deranjeaza. Ma scoate din transa povestii si imi aduce aminte ca nu acolo, intre paginile ei, este viata reala, ci alaturi, mereu alaturi. Si el devine doar un personaj. Si "cea care alina" devine doar un personaj.
Recomand Gavalda.
Pastile:
"Papusi rusesti, am mormait, stii, cu cat te straduiesti mai mult sa-ntelegi o femeie frumoasa, cu atat mai mica o descoperi..."
***
"Life's a bitch
and then
you die."
4 comentarii:
mie imi plac interventiile ei. ma fac sa simt ca toti sunt niste personaje. ca acolo e ceva real.
@diana
Stai,ca nu inteleg. Daca toti sunt personaje, e clar ca nu-i real :(
Sau era: "ma fac sa simt ca toti suntem niste personaje?" :)
eu nu pot sa scriu despre cartile astea. le citesc si atit :)
@maria coman
Ma sufoc sa tin atatea in mine. Impart si cu altii din povara gandurilor de gandit :)
Trimiteți un comentariu