Fals motiv pentru aparitia unui comisar

Numele aproape ca nu il pot pronunta. Dar de scris, il scriu. "Schilf" de Juli Zeh.

Acum, partea cu Schilf, comisar, e chiar hazlie! Putea insa sa fie orice.
Un zidar si sa ridice o casa (lui Oskar si Sebastian, cei doi nedespartiti prieteni "Isi cumparau un singur exemplar din fiecare manual, fiindca le facea placere sa stea cu capetele apropiate deasupra unei carti deschise.").
Putea sa fie cautatorul de fluturi din padure (martor accidental al crimei).
"Asa e natura, spune cautatorul de fluturi. Un labirint de caricaturi si bufonerii. Oamenii se duc de nas unul pe altul."

Dar este un comisar. Care apare in cadrul povestii exact cand personajele principale erau adjudecate. Cu o prietena. De care se ciocneste sa zicem arbitrar. Un comisar care dezleaga un ultim caz, "pe ultima suta de metri (cand) omul nu-si mai trateaza viata ca pe un pantof de a carui existenta devine constient doar cand incepe sa-l stranga."

Am comentat cartea cu un prieten care mi-a raspuns inchizitorial, in doar cinci cuvinte, de ce i-a placut: "Pentru ca Schilf e viata."

Altfel, va recomand sa descoperiti si voi dincolo de doublethink : "Chiar daca pe suprafata apei se vad doua crengi care ies din apa in doua locuri diferite, ele pot sa apartina aceleiasi ramuri."