joi, septembrie 06, 2007

Pantofii nostrii

"... incercase sa se sinucida pentru ca sotia lui, ..., o italianca cu ochii violeti si cu o umbra de mustata, divortase de curand de el. Insa el nu-si petrecuse dimineata de Anul Nou cu un furtun de aspirator in gura pentru ca o iubea. Ci mai degraba pentru ca traise cu ea atata timp si nu o iubise. Casnicia lui ... era cam ca atunci cand cumperi o pereche de pantofi, ii iei acasa si-ti dai seama ca nu-ti vin. De dragul pastrarii aparentelor, i-a suportat. Si pe urma, dintr-odata si dupa treizeci de ani, pantofii s-au ridicat singuri si au iesit din casa."
"Dinti albi", Zadie Smith


Ne suportam, ne construim sau nu avem nevoie de cuvinte ?

Daca ne suportam, de ce o facem ?

Daca ne construim, cat de puternici putem fi ?

Te iau de mana si te privesc. Si nu vreau sa te intreb daca ti s-au vindecat bataturile de la pantofii aceia vechi. Tac.

Ma iei de mana si ma privesti. Si nu ma intrebi de ce nu vreau sa imi iei pantofi noi. Taci.

Zambim amandoi.

5 comentarii:

nin spunea...

Bataturile trec, dar nu se vindeca niciodata! Cred ca e mai bine sa nu le faci vreodata ...

ama spunea...

de ce ne suportam? poate pentru ca ne este asa de teama de singuratate incat nu mai simtim bataturile.
Poate pentru ca suntem convinsi ca trebuie sa facem bataturi, ca altfel nu se poate, ca nu exista perfectiune, ca nu exista pantof care sa cuprinda bine piciorul nostru deformat.

Anonim spunea...

@ama
Si de ce ne temem de singuratate ? De ce nu ne suntem suficienti noua insine ? De ce nu suntem atat de puternici incat sa ne fim suficienti noua insine ?

ama spunea...

la asta ma gandeam si eu cand am scris :)

in definitiv sunt constienta ca indiferent de iubire, de incredere, de longevivitatea unei relatii, pana la urma tot singuri suntem. asadar care mai e rostul?

dar hai sa fiu sincera. nu imi e frica de singuratate in sensul traditional (si simplist) al cuvantului. ma consider suficienta mie insami.
de multe ori cred ca acceptam sa "fim incaltati" pentru ca societatii nu ii place sa umblam desculti. si ce daca facem bataturi? asa sade bine oricarui om civilizat.

in cazul meu (nu pozez in rebela! dar cred ca inca sunt suficient de tanara sa mai pot alerga desculta) nu mi se face frica, ci dor. dor de caldura, de tinut in brate, de dragalasenie.
si atunci ma las incaltata. dar in general ma si descalt la primele semne de bataturi.

asadar nu e vorba doar de un simplu raport intre frica si curaj. sunt mult mai multe aspecte care ne fac sa ne induram bataturile.

Anonim spunea...

@ama
Asta e, nu trebuie sa fie doar un raport intre frica si curaj!
Si in niciun caz nu trebuie sa ne incaltam pentru ca asa vor cei din jurul nostru. Important e ce dorim noi, intotdeauna asta este cel mai important.