luni, martie 31, 2008

31 martie, nu conteaza anul

Cred ca prima oara am stat de vorba cu Nichita* in clasa a XI-a. Profesoara a considerat dialogul prea indraznet si m-am ales cu 9.
"-Comentariul este excelent, nu am nimic sa-ti reprosez, dar nu asa se prezinta o teza. Trebuia sa redactezi tip referat, nu o sceneta. E prea mult sa-ti inchipui ca ai stat de vorba cu poetul! 9."
Am depus contestatie. Prea mult? Prea aproape m-am simtit de "Necuvintele" sale, mereu prea aproape. Nu pot sa il descriu altfel, tipic si scolareste. Aceleasi bariere. 9.

De atunci Nichita mi se naste in fiecare an. Si in fiecare an ne reluam dialogul. Nimeni nu imi mai da acum nota 9. Doar Nichita ma mustruluieste alene si isi incrunta sprancenele a nerabdare. Diseaca semnele, imparte cuvintele si le inveleste unele intr-altele, le agata de reverul hainei si le scutura pe hartie. Profeteste si stie ca va lua mai mult de 9 pentru curaj:
"Poate ca arborele pasarilor va avea o craca de care nu s-a spanzurat nimenea. Si poate ca ora va avea in toiul ei o secunda numita 'opreste-te clipa!'. Poate ca timpul ne va darui o particula numai si numai pentru noi, pe care sa o locuim. Un oras este de fapt un cadran solar primitiv. Noi de fapt locuim in timp. Poate ca se va perfectiona ceasul, poate ca se va ieftini timpul. Poate ca nu va mai trebui sa stai la coada la nemurire, pentru chifla unei secunde."

Astazi s-a nascut din nou.

*Nichita Stanescu

sâmbătă, martie 29, 2008

Inflorituri de Bucuresti

- Si ce spuneai ca a mai inflorit?
- Magnoliile si liliacul.

- ...
- Cel alb inca nu. Ala infloreste mai greu. Ahh, da, si steagurile pe Magheru! Ale noastre, ale lor.

- Aha..., da, si altceva?
- Politisti in intersectii. Multi, extrem de multi.

- Hmmm... si?
- Si 3 puncte in buzunar la Steaua.

- Mucalita primavara asta in Bucuresti.
- Stai sa vezi cand da caldura si cad florile.

vineri, martie 28, 2008

Morti anuntate

Ieri, un barbat a fost gasit mort in tunelul metroului, intre statiile Piata Universitatii si Piata Romana.
Ieri, in urma unui stop cardiac, a murit George Pruteanu.
Despre nastere nu vorbeste nimeni.

miercuri, martie 26, 2008

Un concert. Al meu.

***Cum te simti azi ?
Nu am chef azi, nu am chef azi,
N-am chef de nimic.
Nu am chef azi, nu am chef azi
De vodca sau de gin,tequila, rom sau vin.
Tigari, nu mai vorbesc,
Iar pe tine, pe tine, pe tine te urasc.
Nu te vreau azi.
"Nu am chef azi", Vama Veche

***Vei ajunge departe in viata?
Am doar optispe’ani,
Sunt nebun, iubesc si nu am bani!
Nimeni nu-mi sta in drum,
Am soseaua mea doar cu-n singur sens ma va duce undeva…

"18 ani", Vama Veche

***Cum te vad prietenii tai?
De ce nu pot sa tac?
De ce cand rad e rau?
De ce sa mint zambind?
De ce sa-nvat sa lupt?
De ce e ala rau?
De ce sa port costum?
De ce e drumul greu?
De ce sa tac acum?

"De ce", Vama Veche

***Care este povestea vietii tale?
Am zarit lumina pe Pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.
Multumesc, nu-mi raspundeti.
N-am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.

"Nu te deranja", Nicu Alifantis

***Cum era in liceu?
Ajunul celor maturi; daruri de cate oare nu-ti va da!
Vechi amintiri batand din aripi vor poposi in preajma ta
Ajunuri vechi si frunti plecate s-au sters de timpii fumurii
Imi place jocul de lumina din jocurile de copii.
"Ajunul din copilarie", Nicu Alifantis

***Cum poti avansa in viata?
Anii trec mai usor decat ne inchipuim,
Ii cautam in sertar si brusc nu-i mai gasim;
Nimeni nu stie precis unde se duc anii astia asa,
Eu cred ca probabil se aduna
Si stau impreuna
Undeva !Asa ca nu-ti fa griji
Zau, tu nu-ti fa griji, draga mea,
N-ai de ce sa-ti faci griji,
Toata lumea pateste asa...

"Fara griji", Alexandru Andries

***Care e cel mai fain lucru la prietenii tai?
Cu fiecare zi redescoperim
Tot ce se ascunde in noi
Si cum am vrea sa fim
Dar am inteles ca nu-i usor sa pierzi
Ce ai fi vrut sa fie pentru totdeauna.

"Am invatat sa ascult", Directia 5

***Ce se preconizeaza pentru weekend?
Vreau si eu sa fiu singur macar din cand in cand,
N-ascund absolut nimic si n-am nimic de gand !
Nu-nseamna ca esti tu de vina
Sau ca ma plictisesti,
Dar n-ai decit sa suni la usa pana obosesti !
Nu-ti deschid orice ai face, nu mai incerca,
Azi m-am hotarat sa iau pranzu-n pijama !
Am sa pun doar un tacam, ce gatesc - e treaba mea,
Si-am sa beau ceai din ceasca de cafea !
"Nimeni imprejur", Alexandru Andries

***Ce cantec te descrie cel mai bine?
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
"Ce bine ca esti", Nicu Alifantis

***Cum iti merge in viata?
As intelege un lucru care ma framanta tot mai des,
Eu ori traiesc sa fac parale, ori fac parale ca sa pot sa mai traiesc?
"Adesea", Pavel Stratan

***Ce melodie iti va canta la inmormantare?
Ploua infernal si noi ne iubeam prin mansarde...
"Ploaie in luna lui Marte", Nicu Alifantis

***Cum te vede restul lumii?
Sa nu crezi cand sunt vesel,
Sa nu crezi cand plang,
Sa nu crezi nimic din ce vezi ca sunt !

Sa nu crezi, orice-as spune,
Sa nu crezi cand tac,
Sa nu crezi nimic din ce vezi ca fac !

Sa nu crezi cand ma doare,
Sa nu crezi cand cant,
Sa nu crezi nimic din ce vezi ca sunt ! Sa nu crezi cand ma supar, nu,
Sa nu crezi cand sunt bun, ah
Sa nu crezi nimic din ce vezi ca spun !
"Pe scena", Alexandru Andries

***Vei avea o viata fericita?
Ziua asta mie-mi pare, ca sigur imi ascunde ceva
Are zambetul de sticla, ce poate se va sparge candva
Te intreb pe tine oare, de unde vine atat mister?
"Casino", Iris

***Ce cred prietenii cu adevarat despre tine?
Lumea din jurul meu se schimba mereu, de la zi la zi:
Un taxi m-a dus la un avion si-avionul m-a dus la un alt taxi...
Orasele prin care trec arata pentru mine toate la fel:
O scena, doua microfoane, un restaurant si-un pat de hotel...
Si lumea, iesind din sala, spunand "In sfirsit,
Uite-un om fericit, cu-adevarat !"
"Un om fericit", Alexandru Andries

***Sunt persoane care te doresc in secret?
"Fara cuvinte", Alexandru Andries (instrumental)

***Cum sa ma fericesc singur?
Eu stiu ca daca nu-i asa cum trebuie, e bun asa cum este
Si-ntotdeauna una dintre doua o tin la mine-n gand
Atat de putin ne trebuie pentru o fericire noua
Da' cat de mult ne trebuie sa intelegem asa lucru sfant ?

"Fericirea", Pavel Stratan

***Ce ar trebui sa faci cu viata ta?
Vinul tau - galben palid,
Vinul meu - rosu inchis:
Amindoi stim ce vrem precis...

"Cina in doi", Alexandru Andries

N.B. Evident ca am trisat si mi-am ales partiturile, dar nu am vrut sa imi las muzica la voia intamplarii. Concert provocat de Camix.

duminică, martie 23, 2008

Mingea noastra are colturi

Pe un colt stau arbitrii si fac echilibristica interpretarii fazelor din unghiuri comandate.
Pe un alt colt s-au urcat huliganii si ne lovesc in moalele capului de ne apuca ameteala.
Si fotbalistii? Poarta ghete de otel care ii apara de colturi, dar le plumbuiesc jocul. Ale naibii de grele!
Cineva a furat perfectiunea frumoasa a mingii. Pentru ca pe la alte colturi se aude deja fosnetul banilor.

N.B.: Post inspirat de evenimentele recente din Liga I.

sâmbătă, martie 22, 2008

De strada

Sambata, ora 09.17. Un om al strazii inca doarme. Intins pe asfalt, incolacit in jurul propriului trup, cu o sacosa drept perna. Langa el, o pisica miauna temator si nedumerit. Cumva stingheriti, noi trecem mai departe. Si eu.
***
- O suni pe mama si vorbesti cu ea. Mai ai minute si poti sa le consumi. Ce face prietenul tau?
- Nu m-a mai sunat...
- Poti sa il suni si pe el.
Pe strada, o fetita de 5 ani incearca sa tina pasul cu tatal sau si isi priveste cu incantare telefonul agatat de gat. Mana tatalui inghite mana ei si tehnologia ii va inghiti probabil frumusetea povestilor de la gura sobei.
***
Se incrunta, se minuneaza, se concentreaza si par a fi rupti de lume pret de secunde bune. De ce doar barbatii se opresc in mijlocul strazii, deschid larg ziarul si incep sa citeasca?
***
Pe strada, doi domni in trecere pe langa o doamna. In urma ei:
- Ce parfum ieftin!
Au inflorit pomii si miros ametitor. Pe cuvant!

marți, martie 18, 2008

Un lucru grav

"Ia, am fost si eu, in lumea asta, un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita..., care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut."
Boacane din copilarie? Daca stau acum sa rememorez nu gasesc grav decat un singur lucru. Nu faptul ca am fugit de acasa pentru doua zile si ma cautau parintii prin spitale. Nu faptul ca m-am apucat de fumat doar ca sa fac in ciuda cuiva care nu suporta tigara si m-am capatuit iremediabil cu acest obicei. Nu faptul ca am mintit ca sa fur prietena altuia.
Lucrul grav e doar atunci cand simt ca mi-am pierdut copilaria. Si copilariile.

N.B.: Tema de casa primita de la un blogger printre bloggeri.

duminică, martie 16, 2008

Sala de jocuri

Stiam ca urmeaza un nou campionat asa ca ne-am strans cu totii in sala de jocuri si am inceput sa chibitam.
Intai in jurul unui copil de jucator. De la ruleta cuvintelor aruncate pe negrul gramaticii, si va spun cu mana pe inima ca negrul pierde intotdeauna!, am fost chemati apoi la masa marilor documente. Postavul verde s-a acoperit de hartii semnate si stampilate prin care cica s-ar fi putut sterge datoriile din cont acumulate la un alt joc.
Exact in momentul in care nu stiam sigur daca sa plusam ca sa castigam adevarul sau sa zicem pas si sa lasam mana sa-si urmeze cursul, ne-am pierdut concentrarea agresati de cantecul disproportionat al unui tonomat pitit strategic dupa draperia impunatoare a marelui jucator. Am ciulit urechile cand am auzit versurile iritate in care se reclama de fapt alte cantari, realizate cica pe bani grei, in euro, si chiar muzica in ansamblul ei. E clar, jucatorul nu iubeste decat muzica de familie.
Acum nu stiu ce sa va zic, discul se invarte cu partitura-i falsa pe alocuri, cuvintele cad zornaitor si noi ne cautam de fise prin buzunare ca sa hranim tonomatul asta pe care l-au mutat de doua zile chiar in mijlocul salii. Cu totii am uitat de hartii.
Are cineva o fisa?

sâmbătă, martie 08, 2008

Eterna dilema

Daca el ar fi trait acum sau eu as fi trait atunci, am fi dezbatut la un pahar de vorba aceeasi eterna dilema :

Marea intrebare, la care nu stiu sa raspund in ciuda a treizeci de ani de studiu despre femei, este urmatoarea: Ce vrea de fapt o femeie?
Sigmund Freud

joi, martie 06, 2008

Ghid despre om III

Ce fac daca e ziua mea?

Trec cu minus anii care s-au scurs, trec cu plus anii pe care i-am adunat si invariabil pastrez echilibrul obtinut din aceasta fericita operatie matematica.

Si ma bucur de "azi" ca doar e o singura data pe an.

miercuri, martie 05, 2008

Si oamenii mari se joaca

Cand eram mici ne jucam de-a hotii si vardistii, de-a v-ati ascunselea sau tara, tara, vrem ostasi.
Eu cred ca ne jucam si acum dar nu mai recunoastem si avem dificultati in a arata cine-s hotii si cine-s vardistii, dar stim cu totii sa ne ascundem excelent si nimeni nu ne mai gaseste, iar de pazit nu ne mai pazeste nimeni pentru ca ne-au dezertat demult ostasii.

Sorescu spune ca ne pricepem insa la Popice:
Fara indoiala, pamantul / Este o mare / Popicarie.
Pentru ca nu sunt suficienti / Copaci, / Oamenii stau si ei / In picioare.
Cineva arunca bilele / De departe / Si inseamna cu creta / Pe cele doborate.
E un joc de societate, / Desigur, / Tot atat de frumos / Ca si armele clasice.
Totul e calculat dinainte / Cu mare precizie, / Numai noi, naivii, / Mai umblam pe la policlinici.
I-auzi stelele huruind / Inapoi pe banda rulanta / Deseara vor fi la orizont.

Ce joc sa alegem ca sa castigam sigur?

duminică, martie 02, 2008

Derby net

Stim ca Gsp a efectuat "vizite de lucru" la Marca si Gazzetta si a iesit astfel noul site, ceea ce nu e rau.
Stim ca ProSport a tras cu ochiul, fara efort si costuri suplimentare si a facut o copiuta, ceea ce nu e bine.
Dar nu stim daca s-o fi gandit macar cineva ca sa aplice cele invatate pornind de la profilul consumatorului roman de internet sportiv. Ha, care profil? Globalizare aplicata transant si fara regrete.
Ne asemanam cu spaniolii si italienii in multe sau cateodata in prea putine, dar pe net navigam diferit in acest moment. Avem ani de recuperat. Si in sport si in asimilare de produse sportive pe net. O fi bun la ei dar la noi se trateaza cu lingurita si cu prospectul alaturi. Asa ca pana ne vindecam, nu observam decat ca e "ca la aia" si ne infuriem.

Amprente

(Fig.) Urma lasata de o idee, de o stare psihica.
Sursa: DEX'98

Langa gura de metrou, atarnata de un gard, o sacosa se zbate in vant. Dimineata, lume grabita, nimeni nu are timp de golul din sacosa. Batrana se sprijina cu o mana de gard si cu cealalta isi aseaza posesiv sacosa. Ne priveste uimita cum ne grabim. Zilnic. Ieri una din mainile sale si-a schimbat menirea. Tinea ghiocei. Sacosa se lupta in continuare cu vantul.

Ma asez linistit pe un scaun in statia de metrou. Au ralenti. Citesc. Randurile incep sa imi joace aproape insesizabil in fata ochilor. De unde vibratia? Langa mine, o domnisoara nu mai are rabdarea timpului si da intempestiv din picior, marunt, ritmic, cu o cadenta crescanda. O stare de neliniste si de nerabdare incearca sa isi faca loc in mine.

Zambesc arareori pe strada. Pentru ca uit sa ma uit si sa ma bucur. La marginea scarilor, trec fara sa privesc pe langa un domn si a lui vioara. Urechile insa imi percep sunete. "Ciocarlia" se zbate si vibratia ei ma face sa zambesc. Ma intorc, il privesc, ma aplec si depun 1 leu in cutia viorii.
Sursa: meplusmyself

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.
Sursa: Octavian Paler