duminică, martie 02, 2008

Amprente

(Fig.) Urma lasata de o idee, de o stare psihica.
Sursa: DEX'98

Langa gura de metrou, atarnata de un gard, o sacosa se zbate in vant. Dimineata, lume grabita, nimeni nu are timp de golul din sacosa. Batrana se sprijina cu o mana de gard si cu cealalta isi aseaza posesiv sacosa. Ne priveste uimita cum ne grabim. Zilnic. Ieri una din mainile sale si-a schimbat menirea. Tinea ghiocei. Sacosa se lupta in continuare cu vantul.

Ma asez linistit pe un scaun in statia de metrou. Au ralenti. Citesc. Randurile incep sa imi joace aproape insesizabil in fata ochilor. De unde vibratia? Langa mine, o domnisoara nu mai are rabdarea timpului si da intempestiv din picior, marunt, ritmic, cu o cadenta crescanda. O stare de neliniste si de nerabdare incearca sa isi faca loc in mine.

Zambesc arareori pe strada. Pentru ca uit sa ma uit si sa ma bucur. La marginea scarilor, trec fara sa privesc pe langa un domn si a lui vioara. Urechile insa imi percep sunete. "Ciocarlia" se zbate si vibratia ei ma face sa zambesc. Ma intorc, il privesc, ma aplec si depun 1 leu in cutia viorii.
Sursa: meplusmyself

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi niciodata aceiasi.
Sursa: Octavian Paler

Un comentariu:

joker spunea...

Citind aceste randuri...am vazut Bucurestiul. :)