sâmbătă, mai 22, 2010

Incercand imposibilul

Ne-am dorit intr-o zi
Sa ne redam sufletele
Unul altuia.
Mi-am luat oglinda
din ochii tai;
Ti-ai luat randurile
din visurile mele.
Ti-am aruncat in fata
Florile supuse deja
unui proces de putrefactie;
Mi-ai aruncat
boarfele sperantelor
prafuite de timp.

Am plecat apoi.
Tu cat mai departe
de mana mea,
care-ti dadea mangaieri.
Eu cat mai departe
de glasul tau
care-mi sfarama ratiunea.
Ne-am inchis sentimentele
intr-o valiza comuna
pe care am aruncat-o
sus,
intr-un pod cu
amintiri.

M-ai sarutat usor
-pe frunte-
ca sa nu spargi ceea ce
incercam sa construim
prin despartire.
Ai ramas cu ochii
catre zambetul meu
Si cu pasii indreptati
spre niciunde
Ai plecat.

Hei, omule
Mi-am uitat inima la tine!
Sursa: meplusmyself

IMPOSIBIL# posibil
Sursa: Antonime

Anumite lucruri sunt imposibil de cunoscut. Dar este imposibil de aflat care sunt acestea.
Sursa: Legile lui Murphy

3 comentarii:

Camix spunea...

fost dor să te citesc.

finalul poemului se termină oarecum prea strigat parcă, prea brusc. nu am o problemă cu finalurile bruşte, dar aici îmi pare că vocea iese din ea însăşi şi devine o alta în ultima propoziţie.
în rest, aţi plecat frumos. în măsura în care asta poate fi frumos. :)

Camix spunea...

haidi, brie, mai scriii şiva!

Chiulica spunea...

Imi place viziunea imposibilului tau :)